Despre carte: 2009 / „Când îți iei ochii de la chibritul ars care a căzut sub scaun, se dovedește că autobuzul stă în picioare , fereastra este neagră și picături de condens curg încet în ea. Fără să te trezești cu adevărat, mergi la ieșire, cineva trece fără ceremonie pe lângă - palmele puternice îngheață pe umeri pentru o secundă, „gracias, chica”, o mână întunecată îți scoate o țigară din buzunar. În întunericul trecătoarei, ușa unei restaurante de pe marginea drumului strălucește, motorul trosnește pe măsură ce se răcește, iar părțile laterale ale autobuzului strălucesc, deja acoperite de ger. Mirosul de eucalipt îmi lasă gâtul rece. Șoferul, ghemuit, bea cafea în înghițituri mici grăbite, aburii curgând din cana de carton. După ce a rămas blocat într-un autobuz, în căldura umedă a zonei joase, se lovește fiorul; bâjbâi în buzunar, simțind după schimbare și întrebându-te: vei avea timp să fugi la cafenea sau va pleca autobuzul fără tine. Ezitând, faci câțiva pași în întuneric. Punctul luminos al ușii devine brusc teribil de îndepărtat; te hotărăști să nu riști și îngheți în mijlocul drumului, o siluetă minusculă, aproape de păpușă, zdrobită de tăcere. În spate se află carcasa fiabilă a unui autobuz, în față este lumina singurei locuințe de kilometri, iar asfaltul strălucește umed. Munții nu se văd în întuneric, dar simți prezența lor în timp ce simți un animal mare pândind în apropiere - labele grele zdrobesc iarba argintie, aerul rarefiat foșnește în plămânii săi puternici. Săgeți uriașe de agave se leagănă din respirația animalului, iar mirosul de praf străvechi înrădăcinat în piele se leagănă. Ești sfâșiat între a-ți apuca geanta și a te grăbi în întuneric sau a te ascunde în căldura strălucitoare a autobuzului. Munții cad din cer cu un foșnet și tresăriți când cineva vă trage de mânecă.…»